Omul nou, socialist

Socialismul și-a propus, încă de la nașterea lui, să reconstruiască lumea și pentru asta și-a dat seama repede că avea nevoie de o altă față a lumii, de alte reguli sociale, alte tipuri de distribuție a resurselor și în mod cert alt tip de relații sociale. Lumea de care avea nevoie socialismul era una profund diferită de cea care exista.

Pentru asta și-a dat seama, probabil încă din cuvele în care fermenta, că va avea nevoie de alți oameni. În fond, la ce ar fi fost bună o nouă lume fără oameni?

Oameni noi și ei, desigur, căci cei care existau deja erau îmbâcsiți de propria lor viață, solidificați în sisteme sociale vechi de milenii, aveau repere morale și umane, până la urmă, total nepotrivite cu socialismele.

Era nevoie de un tip de om nou.

Oamenii noi se fac fie prin încercarea de a-i schimba pe cei vechi, fie făcând rost de oameni noi, la propriu.

Cum omul cel vechi era îndărătnic, socialismul s-a apucat întâi să lupte.

Uitați-vă în istorie și oriunde vedeți socialiști o să vedeți și bătălii.

Socialismul a avut aproape de la început soldați suficienți. Sau măcar mulți. Proștii sunt o categorie numeroasă dintotdeauna și ușor de momit, mai ales dacă le dai importanță.

Primul secol de socialism s-a lăsat cu conflagrații teribile. Vechea lume se lăsa greu spre deloc trasă și atrasă în utopii. Ba chiar, la un moment dat, i-a tras câteva la ficat socialismului de l-a băgat în corzi.

A fost momentul când socialismul s-a prins că cu sila se nasc resentimente, rămân vânătăi și martori. Așa că a schimbat strategia.

Nu, n-a renunțat la ideea de om nou, dedicat lui.

A renunțat oarecum la forță, oricum nu mai prea avea, dar în schimb s-a insinuat în sisteme. Îndeosebi în cele de educație. Pe care fie le-a infestat cu soldații lui, fie le-a dus în irelevanță prin măsuri și politici. Cu aceleași cântece strămoșești. Să ne fie bine, să nu ne fie rău. Un fel de persuasiune universală.

Cum vedeți și știm, sistemele de educație conțin prin natura lor tineret. Crud, verde, ușor de aburit, iute de înflăcărat. adesea săraci sau doar idealiști.

Tineretul este, de departe, destul de răutăcios, cu răutatea aia nevinovată care nouă ne pare nemiloasă. Tinerilor nu le crește așa repede simțul ridicolului și nici dubiile ori jena. Nu au experiența de viață pe care emoțiile astea cresc. Pentru o promisiune, un țel aparent palpabil, nu ezită, duși de val, să tragă un glonț în cap oricui zice Partidul că e dușman.

Dacă nu mă credeți, uitați-vă la Gărzile lui Mao sau la khmerii roșii.

Tineretul este de peste jumătate de secol noua țintă ideologică. Pentru că poate fi manipulat lesne, mai ales când se mimează libertăți deșănțate. Nu vă faceți iluzii, îndată ce și-au atins obiectivele, aceste înlesniri au fost primele scoase în afara legii. Spre exemplu, socialismul a băgat în pușcării și lagăre mai mulți homosexuali decât oricare alt sistem, după ce în prealabil i-a cam folosit.

A doua mare pasiune a socialismului este proprietatea.

Socialiștii știu că omul care este ancorat undeva este foarte greu de pus în mișcare.

La fel ca în cazul construcției omului nou, socialismul a încercat și deposedarea, atunci când a ajuns undeva la putere. Fără proprietate oamenii sunt mai ușor de stăpânit. Și la urma urmei, de ce să nu dețină Partidul tot, sub cuvânt că totul este al tuturor, și să împartă câte ceva, după cum crede de cuviință?

Ultima problemă de rezolvat ține de reperele morale ale individului și ale comunităților.

Familia, religia, cultura sunt niște chestiuni serioase cu care socialismul nu se împacă deloc. Pentru că el este familia perfectă, utopiile promise sunt singura religie adevărată și ceea ce lasă liber cenzura lui este singura cultură acceptată. Contra a orice altceva socialismul va lupta.

Am spus la început că el este o luptă continuă, în căutare de dușmani. Pacea în socialism este doar o declarație. Socialismul este un prost gestionar al resurselor și oriunde a pus cizma a secătuit locul. Cum nu stă bine cu producția, singurul lui mod de a se susține economic este extinderea și acapararea altor resurse.

Așadar, dacă vedeți undeva tineri hotărâți, care luptă împotriva familiei, culturii, educației și proprietății să știți că sunt oșteni ai socialismului. Nu vă uitați după zăngănit de arme, socialismul luptă acum cu alte mijloace, mai soft. Era digitală îi convine de minune.

Tinerii aceștia s-ar putea să nu știe că sunt ceea ce sunt. Sau vor nega și ascunde acest lucru cu înverșunare, convinși că orizonturile roșii, tentante de altfel, sunt ceea ce noi toți avem nevoie. Că ne place sau nu, este altă poveste și oricum nimeni nu vede viitorul mai bine decât ei.

În fond, singura treabă a Diavolului este să ne facă să credem că el nu există.

Dincolo de asta trebuie să recunoaștem că socialiștii ne vor binele. Ați văzut că peste tot flutură acest steag.

Tot ce trebuie să facem este să nu-i lăsați să vi-l ia.

Deci fiți atenți și la cine vine și vrea să vă salveze!

Fiecare ideologie are susținătorii ei fervenți, are dușmani implacabili, și în jurul ei are marea mulțime, mult mai periculoasă, a celor care nu o înțeleg dar care sunt complici din inerție.