Cotidian

Decența

Ne lipsesc multe, dar de departe se vede cum cel mai cumplit ne lipsește decența.
N-am să generalizez, deși am toate motivele, ci o spun doar privind om cu om.
Cu dureros de puține excepții, nu cunosc oameni care să-și pună decența în primul rând.
Nu suntem decenți când vorbim, indiferent de mediul, locul sau momentul când o facem.

Ghiolbănirea, stâlcirea, aroganța găunoasă, autosuficiența, într-un amestec toxic ține loc de decență.
Nu suntem decenți când facem ceva. Totul este vulgarizat și trâmbițat sonor.
Nu suntem decenți când pierdem. Nu știm să pierdem, nu suntem în stare să ne reculegem, să ne refacem.
Este întotdeauna „totul sau nimic” și pentru asta jucăm o singură carte. Orice metodă de a câștiga este apreciată, indiferent cât de abjectă ar fi.
Nu suntem decenți când câștigăm. Victoria este impusă tuturor spre atenție cu voce tare și emfază ahee, oricine altcineva este inferior, învinsul este un jeg uman.
Dar cea mai tristă lipsă este absența decenței fiecăruia față de el însuși. Aș fi fost tentat să spun că nu suntem sinceri nici măcar cu noi înșine, dar e mai mult decât atât.
Este lipsa unui lung șir de necesare episoade de decență. Nu avem pedigree pentru așa ceva, educația a fost/este o spoială fătătoare de diplome, rar de competențe și niciodată de excelență.
Nu confundați cu bunul simț moștenit, din ce în ce mai rar, de la părinți sau bunici. Vedem zilnic că amintirile de acest fel devin cețoase, aproape legende.
Nu știm – și nici nu vrem – să ne trăim rolul, locul, momentul, viața cu decență, cu eleganță chiar.
Putem găsi nenumărate scuze pentru această stare, dar făcând asta din nou nu suntem sinceri noi cu noi.În realitate, suntem o societate grosolană, abrutizată și abuzată, care reflectă cu efect de lupă tot ce a primit pe post de educație.
Noblesse oblige, dar noi trăim într-o societate egalitaristă, lipsită de nuanțe și finețuri, unde aristocrația nici măcar sub formă de gesturi nu este bine venită.
Regele este mort și o dată cu el și simbolul decenței.
Sau chiar decența ca mod de a fi.

Lasă un comentariu